Implozia mocnita

Cand am pornit blogul asta (ironic, tot cu ceva despre steaua) mi-am promis ca nu o sa-l murdaresc cu parerile mele exagerat de subiective asupra fenomenului fotbalistic denumit Liga I.

Mai mult, mi-am promis ca nu voi face nicicand cronici ale meciurilor pe care nu le-am urmarit personal, preluand astfel pareri deja formate in mass-media si transpunandu-le in scrierea mea.

Dar nu mai pot. Trebuie sa-mi spun of-ul.

Tin cu Steaua de cand eram mic. Nu ca acum as fi prea mare, dar asa se zice. Tin minte ca ma intreba un prieten de-al tatalui meu, rapidist de altfel, la un moment dat, de ce. Si nu stiam ce sa-i zic. Tin cu ei probabil pentru ca primul meci pe care l-am vazut a fost un Steaua – Petrolul in reluare, pe ProTV, ziua revelionului prin 93. Aveam 5 ani, dar tin minte si acum ca uitandu-ma la ce frumos jucau ros-ablastrii incepeam sa vreau si eu sa ies afara si sa plimb putin mingea de pe un picior pe celalalt. Interesandu-ma mai departe de echipa, de meciurile lor, de jucatori, de istorie m-am integrat in cultura Stelei. Acum daca as fi supus aceleiasi intrebari as raspunde in mai mare cunostinta de cauza: tin cu Steaua pentru ca e echipa cu cele mai mari perfomante din istoria fotbalului romanesc, brandul probabil cel mai palpabil din toata Liga I, si, mai ales,  pentru ca aceasta combinatie ros-albastra mi-a creat intotdeauna un miraj fotbalistic deosebit. Cum adica? Mi s-a parut intotdeauna echipa cu doza cea mai mare de magie in joc.

Aseara, 18 aprilie 2010, Steaua a pierdut 1 – 5 in Giulesti. Pentru prima data in viata mea de stelist nu am putut suporta sa mai vad meciul si am inchis televizorul in minutul 30. Eu, care nu am ratat nici un meci din 93 pana acum, lasandu-le la o parte pe cele absentate din cauze obiective… Care respectam programul meciurilor lor mai mult decat pe cel de la facultate!

Ma vad nevoit sa ma intreb ce a declansat acest sentiment. Cum de a ajuns Steaua aici. Deviasem oricum prea mult, era vremea sa ajung la subiect.

Ce s-a intamplat la echipa, mai departe de acest esec jenant caruia in alte conditii i-as fi atribuit conotatii de intamplare. Pana la urma, si United a pierdut 0 – 3 fara cornere (nemultumirea lui Becali referitoare Steaua sa in prima repriza!) pe Craven Cottage chiar sezonul acesta.

Parerea mea este ca Steaua a suferit o implozie. Urmare a succeselor rasunatoare din Cupa Uefa, patronul europarlamentar a devenit increzator. Linia rationala e simpla si, la suprafata, deloc gresita: echipa merge, deci el conducator al ei stie fotbal. Nu am de gand sa cad in patima ros-albastra mondena de a da vina DOAR pe Becali pentru situatia de la echipa. Lista e lunga.

Este o expresie romaneasca foarte putin plastica, dar extrem de relevanta in acest context: “Pestele se impute de la cap”.

Dupa epoca de glorie Uefantastica a inceput caruselul. Antrenori, jucatori, conducatori, suporteri, toti schimbati, inlocuiti, batjocoriti in viteza MACH, au fost prinsi in vartejul becalian de a conduce o afacere pana cand, ametiti, au inceput sa calce stramb prin cluburi, sa se desincronizeze in apararea montata in fata presei pentru jocul slab. Toate acestea au dus la o implozie care a “ars mocnit” pana recent, tinuta in frau de rezultate pozitive norocoase, dar care, expusa la atmosfera inflacarata din Giulesti, a explodat intr-o seara neagra in istoria Stelei.

Conducatori fara coloana vertebrala (de la MM incoace), care au adus antrenori mediocri, jucatori sub medie si au modelat o relatie dezastruoaa cu un public atat de disperat de haosul denumit generic Steaua incat, nestiind ce altceva sa faca, au intors armele impotriva echipei.

Ce se intampla acum la Steaua este rezultatul managementului haotic, al presiunii permanente venite “de sus” si al lipsei unui plan strategic solid pentru viitor.

As mai avea inca foarte multe de zis, dar ma opresc aici. Am un gust amar.

Felicitari Rapidului pentru victorie.

Ce drog ciudat …

Nu doar pentru că aşa cântă galeria, ci mai mult pentru că aşa simt şi eu.

“Cinci bătăi scurte în uşă. E joi seara, şapte jumătate fix. A venit nenea Marin. El cică e „intelectualul” grupului, aşa zice tata. Bate de cinci ori că aşa a citit că e optim pentru a fi auzit. Ţine cu Steaua. Mult. Mai mult decât vrea să recunoască. Incearcă să se lase de „drog” şi se foloseşte de raţiune pentru asta. Să fim serioşi, ce rol poate avea creierul în pasiune? „Eşti gata de dezamăgire?” îi zice tata. Eu zâmbesc. E doar Fenerbahce Istanbul.

De  la uşă se aud din nou zgomote. In loc să bată, nea Traian cântă acorduri din Scooter – Maria. Ii deschid şi mă loveşte un tsunami de entuziasm care ajunge până în sufragerie strigând frenetic „Steaua! Steaua!”. Deşi are 48 de ani, soţie şi trei copii, fotbalul e viaţa lui. Când Steaua joacă, nu mai există nimic. Nici familie, nici ţevile pe care n-a mai apucat să le repare în ziua respectivă la serviciu. Nimic. Doar extaz şi agonie. „I-am înnebunit azi p-ăştia de pe tură. Mi-o zis că numa despre meci am vorbit. Păi cum să nu vorbesc mă copile când azi se scrie istorie?”.

Incepe meciul. Marin comentează sec: „4-4-2, nici o surpriză” în timp ce nea Traian pare că se încurajează singur: „Hai băieţii! Hai Surdulică, dai una azi!”. Nici bine nu deschidem punga de seminţe că Bilica, politicos, face tradiţionalul cadou gazdelor sale. Surdu interceptează, îl lansează pe Kapetanos care trimite în plasa laterală. Nea Traian e în picioare: „V-am zis mă  că-i călărim?”. Marin nu se lasă mai prejos: „Acţiune norocoasă. Nu o să mai greşească aşa de multe ori, trebuia să-i pedepsim”. Tribunele uită de Gigi şi-şi amintesc de Steaua. Până şi cei care au intrat pe baza cupoanelor de pensie, născuţi odată cu clubul, cântă. Dar, cum nici o minune nu ţine prea mult, Fener iese la atac. S-au supărat că ne-am permis să le dăm, tocmai lor, un gol turcesc. Nu e ca la Rovine, nu vin „rîuri-rîuri” cum ne aminteşte Marin că zicea Eminescu, iese numai câte unul la rampă: Ozer trage puţin pe lângă, Kazim, Mehmet Topuz şi Santos îl fac pe Zapata să sară din bară în bară în intervenţii care, dacă ar mai fi activat, l-ar fi făcut pe marele Rufay să-şi pună porecla Zapata şi nu invers. „Ducând analogia ceva mai departe cred că acest columbian e singurul care poate avea pretenţia de a fi comparat cu Mircea cel Bătrân” zice Marin; „Of măi Iorga din iarbă, ne uităm la meci?” punctează nea Traian. Instalatorul era un om cu adevărat surprinzător. Jocul Stelei, în schimb, nu era. Noroc cu Rufay Zapata, singurul adevărat războinic din Ghencea. In rest, Ghionea pare un Logan pe lângă BMW-ul Kazim, Bicfalvi, naufragiat la mijloc, este schimbat cu Onicaş înainte să realizeze ce se întâmplă cu adevărat în jurul lui, iar Surdu pare că s-a trezit pentru prima oară singur cu mingea la picior la 11 metri şi se pierde cu firea. „Nuu..” suspină nea Traian; „Ce bună ar fi fost asta …”. Pauză.

Incepe şi repriza a doua. S-au inversat terenurile, dar parcă şi stilul de joc. Roş-albaştrii paseaza bine, în viteză, fac un-doi-uri şi ar fi fost gol în minutul 50 dacă grecul Kapetanos avea un sfert de viteză în plus. E Steaua iar! Nea Traian nu se poate aşeza pe scaun, strigă indicaţii tactice televizorului: „Lu’ Surdu! Hai Golanski!”. Până şi „intelectualul” uită de atitudinea sa rece, uşor superioară şi se lasă pradă emoţiilor. Ce sentiment! Este speranţă! Mai ales când Kapetanos scapă din nou singur spre poartă. Nu durează mai mult de zece minute şi e gata. Roberto Carlos are însă un flash-back galactic şi-i molipseşte şi pe coechipierii săi: trei pase din prima, centrare de chirurg şi Kazim dă un gol simplu. Nea Traian are lacrimi în ochi. „Lasă Mitică, mai avem timp” încearcă Marin să-l liniştească. Timp mai era. Speranţă nu. Iar când Kapetanos loveşte perfect cu capul şi mingea se lipeşte de vinclu şi se scurge pe lângă, nea Traian cade în genunchi: „Ce nu ne-ai dat-o Doamne măcar pe asta?”. Dar cine să răspundă? Când arbitrul fluieră finalul după 94 de minute de joc nimeni nu mai zice nimic. Nea Traian: „Asta e…Atâta am putut”. Marin: „Şi doar am zis că nu mă mai uit…”.

Musafirii pleacă trişti şi eu mai apuc să scriu în jurnal: „Steaua n-a jucat slab, ci chiar bine; acest fapt e, poate cel mai îngrijorător. Este ceva ce caseta tehnică nu poate spune.  Că Marin se va ţine data viitoare de cuvânt şi nu se va mai uita la meciuri. Că pe nea Traian îl aşteaptă mâine cele mai grele 8 ore de muncă din toată săptămâna. Că eu am văzut un meci frumos, dar care a dezamăgit pe toată lumea. Oare dacă ţin cu Steaua şi în viitor va fi la fel?“